vineri, 19 octombrie 2012

Pâine, ca la mine-acasă

Da, știu,  cârcotașii vor cârcoti că nu are nicio legătură cu locul ăsta. Da' dacă pot eu și au putut miliarde de altele mai puțin educate înaintea mea, sigur nu e treaba cel mai complicat de făcut. Şi s-a mai inventat şi mașina de făcut pită (unele mai fierb și dulceață, calcă, spală și, dacă te porți frumos, fac și de mâncare).

Plăcerea asta mi se trage, cred, de la pâinile de trei chile de la brutăria colectivului pe care le-am cărat de la școală acasă  de prin clasa a doua începând. În fiecare miercuri și sâmbătă mai aveam în ghiozdan, cam toți copiii de la școală  câte-o plasă zdravănă de rafie, iar la amiază o tuleam ca din pușcă  să prindem pitele calde, dar mai ales cu druț (pui, pup, pupăză şi cum i-o mai fi zicând prin alte părți), pe care să-l dăm gata până acasă. Ce-i druțul ăla? Un defect de fabricație la pitele-n țest  și anume un gogoloi de aluat care iese în afara rotundului pâinii. Nu cred să fi existat copil care să nu și-l fi dorit, la mine-n sat.

Da' să nu stăm, că ne stă norocul...





Ingrediente:
1 kg de făină albă sau integrală, de care vă place mai mult. Eu am aplicat aceeași metodă la amândouă variantele și pâinea mi-a ieșit la fel de bună.
25 g (jumătate de pachețel) de drojdie proaspătă. La aia uscată nu mă pricep, da' le echivalează netu', dacă o preferați
800 ml de apă călduță. Un pic mai caldă decât degetul arătător, cum ar veni. În funcție de făină, s-ar putea să varieze puțin cantitatea, așa că nu vă zgârciți, că nu-i scumpă. Şi orice-ați face, nu fierbeți apa, că ați ucis drojdia.
1 linguriță de zahăr
1 lingură de sare
mac, semințe de floarea soarelui și bostan, măsline (gata) tăiate sau fără sâmburi, chimen

Metoda de fabricație:




 Turnăm făina, sarea și semințele într-un castron suficient de mare, le amestecăm și apoi formăm un crater în mijloc. Atențiune, națiune:  pâinea își dublează volumul la dospit, deci castronul trebuie să fie cu cel puțin un lat de palmă mai înalt decât nivelul făinii.
Amestecăm drojdia cu zahărul până se lichefiază. Zahărul, pare-se, activează drojdia, dacă oi mai ști ceva chimie (sau biologie?).
O turnăm în crater, și mai adăugăm jumătate de pahar de apă călduță și așteptăm până face spumă. Eu cronometrez cu o țigară. Cine-i cuminte și nu fumează, să aștepte 5-7 minute.



















Turnăm, treptat, apa, și începem să frământăm. Până asudă grinda. Fruntea, adică. Mai pe modernește, aluatul are trei etape: sfărâmicios, până se încorporează apa, lipicios, în timpul frământatului, și elastic și aerat, dezlipindu-se cu ușurință de castron și mâini, când e gata de dospit. Așadar  când se dezlipește de castron, chiar dacă n-a asudat grinda, ați scăpat de ce era mai greu. Facem un gogoloi din aluat în mijlocul castronului, îl pudrăm cu oleacă de făină, lăsăm castronul, acoperit cu un șervet, vreo jumătate de oră, la loc călduț și ferit de lovituri puternice, până își dublează aluatul volumul.


















Până una alta, luăm planșeta,  o pudrăm cu făină, luăm tăvile și le pudrăm și pe ele. Dacă sunt antiaderente, nu e musai, dar mie așa mi place. Tăvile mele sunt de cozonac, dar merg și de chec, iar dacă n-aveți de niciunele, hârtie de copt și două gogoloaie de aluat în tava aragazului. De asemenea, ca să nu ne plictisim, pornim cuptorul, la temperatura maximă, pe care o vom reduce la 180 de grade la cuptorul electric și foc mediu la cel cu gaz, când punem pâinea în cuptor.

















A trecut jumătatea de oră? Buuuun. Ne pudrăm pe mâinile cele îndemânatice, scoatem aluatul din castron, îl tăiem în două părți egale, formăm două rulouri pentru tăvile de cozonac sau două bile, dacă avem doar foaie de copt și tavă de aragaz. În ultimul caz, lăsați spațiu între cele două viitoare pâini. Vor mai crește și la dospit, și au nevoie de loc la copt.

Lăsăm aluatul să mai dospească jumătate de oră şi în tăvi. Apoi, cu grijă, să nu le izbim de ceva, dăm tăvile la cuptor, unde rămân 50-60 de minute. Eu cunosc o singură metodă de a verifica dacă-i coaptă: bat cu degetul în coajă. Dacă sună a gol, e gata.



Mărunțișuri:
Nu tăiați pâinea imediat ce ați scos-o din cuptor. Dacă nu aveți deloc răbdare, rupeți un colt, fără să apăsați prea mult coaja.
Lăsați-o la răcit acoperită cu un șervet de bucătărie curat. A doua zi o puteți pune în pungă/folie, învelită tot cu un șervet de bucătărie.

2 comentarii:

  1. Elviro, m-ai dat gata! tre s-o-ncerc si eu, ca pare simplu de facut. si mai ales ca e si cu seminte. corina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, pâinea e, după mintea mea, una din chestiile alea care par teribil de complicate, și-s, de fapt, grozav de simple, când te apuci să le faci. Da' tot mai vreau quiche ;)

      Ștergere